Context istoric
-
comuna Baia - vedere generala
comuna Baia - vedere generala
-
drum de acces in comuna Baia
drum de acces in comuna Baia
-
comuna Baia - vedere aeriala
comuna Baia - vedere aeriala
Începuturile Băii se pierd în negurile vremurilor. Primele pagini ale istoriei oraşului se leagă de coloniştii saşi transilvăneni. Aceştia s-au aşezat pe frumoasele meleaguri moldave în urma marii invazii a mongolilor din anul 1241. La est de Carpaţi au gasit un loc bogat şi liniştit, prielnic pentru a-şi desfăşura activităţile de meşteşugari. Dealtfel bogatele resurse naturale ale zonei şi poziţionarea geografică au oferit condiţii prielnice dezvoltării economice încă din neolitic. Vestigiile arheologice din epoca metalelor şi a celei prefeudale atestă continuitatea vieţuirii în această zonă. Alături de localnici, saşii au consolidat un târg puternic. Modul de viaţă diferit nu i-au impiedicat să lege strânse relaţii economice să transforme localitatea Baia într-un puternic centru comercial şi religios.
Un sigiliu cu o legendă scrisă în limba latină stă marturie a începuturilor acestui locaş căruia veacurile aveau să-i pregătească multe incercări. Într-un document din anul 1339, Baia trecea drept "cel mai mare oraş de la est de Carpaţi". Pecetea târgului poartă, în jurul cerbului decapitat, cu imaginea lui Hristos răstignit între coarnele cerbului, inscripţia: "Sigiliul oraşului Moldavia, capitala Ţării Moldoveneşti".
Localitatea este atestată în izvoare şi cu alte denumiri: "Târgul Moldovei", "Stadt Molde", "Molda" şi "Mulda".
Baia nu a fost doar prima cetate de scaun ci şi un important centru religios. Din punct de vedere religios, localnicii respectau confesiuni diverse. Mărturie sunt bisericile dominicane, franciscane, catolice, ortodoxe, construite în perioada sec. al XIII-lea până în sec. al XV-lea. La 1337 într-un document este amintită o biserică franciscană. În timpul domniei lui Alexandru cel Bun, la 1410 domnitorul a ridicat o Biserică Catolică în cinstea soţiei sale Doamna Margareta, cea mai mare catedrală din acea vreme. Frumoasele ruine se păstrează şi astăzi.
Din 1420, Baia a fost reşedinţa unei episcopii catolice care s-a desfiinţat abia în 1467, după lupta din 14 -15 decembrie , dată la care oraşul a fost ars din temelii. De altfel, bătălia din 1467, dintre Ştefan cel Mare şi Matei Corvin este cel mai important eveniment din viaţa oraşului, când oştile domnului moldovean le-au zdrobit pe cele ale regelui maghiar .
-
Stefan cel Mare
Stefan cel Mare
-
Matei Corvin
Matei Corvin
-
inscriptie Biserica Alba
inscriptie Biserica Alba
În toamna acelui an armata ungară a pătruns în Ţara Moldovei cucerind Trotuşul, apoi cetatea de lemn de la Bacău, Romanul si Târgul Neamţ. La începutul lunii decembrie au ocupat Baia, oraş cu o importantă comunitate secuiască şi maghiară.
Ajuns în vechea reşedinţă moldovenească, regele maghiar şi-a organizat husarii în cele patru părţi ale oraşului, iar secuii autohtoni, dornici să scape de plata taxelor au ajutat regele maghiar şi s-au organizat într-un corp special de armată. Ei vegheau la apărarea drumurilor ce veneau spre oras. Târgul fusese fortificat, înconjurat cu palisade şi şanţuri de apărare. Cartierul general al regelui maghiar era instalat în centrul oraşului şi era apărat de unităţi de elită formate din veterani.
În acest timp, Ştefan cel Mare a strâns o oaste în număr de 12000 de răzeşi, după cum informa un negustor secui cu numele de Scythulus pe Matei Corvin. Domnitorul moldovean, conştient de puterea armatei duşmane, a adoptat ca tactică atacul în timpul nopţii, pentru a-l lua prin surprindere pe regele maghiar. Cronicarul Grigore Ureche povesteşte că ţntradevar ungurii fuseseră surprinşi de atacul moldovenilor „beţi şi fără pregătire de luptă”.
Oastea moldovenească s-a avântat în asalt „cu atâta vigoare că nimic nu putea fi mai rau”, atacând trupele duşmane în puterea nopţii, astfel că Ştefan a adoptat o tactică de luptă ce i-a permis încercuirea totală a oraşului. Sângeroasa bătălie a durat de seara până în zori, cand s-a luptat corp la corp şi când „au căzut de sabie multe capete de demnitari, de şefi militari, şi de soldati viteji”.
Bătălia purtată pe străzile Băii s-a încheiat în favoarea lui Ştefan cel Mare, care reuşise să pătrundă până în inima oraşului, în ultimul careu al rezistenţei ungureşti şi să-l rănească grav pe rege. Armata ungară a suferit pierderi de peste 12000 de oameni. Ştefan cel Mare crezuse chiar că Matei Corvin, rănit fiind în luptă în spate cu trei vârfuri de săgeată „nu va scăpa de rănile sale”, precum relata însuşi domnitorul într-o scrisoare.
Totuşi, din învalmaşeala care s-a creat, regele maghiar a fost scos pe sus pe o lectică de la locul înfruntării, şi astfel a putut scăpa ajutat de un trădător moldovean, pe nume boier Neagu Hîrjap, care l-a însoţit pînă a trecut munţii în Ardeal, precum povesteşte şi cronicarul moldovean Grigore Ureche: ”singur craiul, rănit de săgeată foarte rău, deabea au hălăduit pe poteci, de-au ieşit din Ardeal”.
